Daca ti-e teama ca o sa pierzi ...

Premiati la "Trofeul SAKURA - 1996" (Mihai Lita si Costel Avram; in spate, Carmen Mateescu si cu mine)

Un cunoscut proverb japonez spune ca ..."Daca de la inceput tie teama ca o sa pierzi ... atunci vei perde cu siguranta partida" ... iar intimplarea care urmeaza este o perfecta ilustrare a acestuia.

Eram in drum spre Vatra Dornei. Ne duceam la un concurs - prin 1993 cred ....
In Vatra Dornei se infiintase un club de Go "Sanatatea" (din cite am inteles datorita tatalui lui Catalin Taranu) care a si organizat vreo doua concursuri ... Din pacate, toti jucatorii de acolo venisera in Bucuresti iar Cristi Cobeli nu se intorsese inca in oras, asa ca dupa vreo doi ani clubul a murit de moarte buna ...
Eram destul de multi si odata suiti in tren, ne-am scos bineinteles tablele magnetice si baietii s-au apucat sa joace. Din cauza orei mult prea matinale, mie mi-ar fi fost imposibil sa fac vreun efort intelectual, asa incit am preferat sa stau pe margine si sa-i urmaresc pe ei.

In compartimentul aglomerat remarcasem o figura necunoscuta. L-am intrebat pe Bogzi cine este.
"- Bai, nu stiu ... M-a sunat tatal lui ieri si mi-a zis ca vrea sa-l trimita la concurs. Are 19 ani, il cheama Costel Avram si este din Sebis. N-a jucat decit acolo, la el acasa, cu un coleg de-al lui ... dar ii place jocul si vrea neaparat sa participe la concurs."

Eram curios sa vad ce stie baiatul ala. Ce putuse invata de unul singur. L-am intrebat daca citise macar vreo carte. Cartile lui Paun ... si atit. Urmarea si el o partida asa ca la un moment dat m-am hotarit sa il testez:
"- Cine crezi ca sta mai bine in partida ?" - l-am intrebat
"- Albul" - mi-a raspuns repede si cu o foarte mare siguranta
"- Cu cite puncte ?" - am supralicitat eu
"- Vreo 10" - imi raspunde dupa un foarte scurt timp de gindire
Ma pusese un pic pe ginduri. Asa era ! Albul conducea cu vreo 10 puncte ... dar ... mai vazusem eu coincidente d'astea ...

Dupa inca o vreme l-am intrebat din nou aceleasi lucruri si din nou mi-a raspuns corect.
"- Dar in partida aia de acolo ... cine sta mai bine ?" - am schimbat eu planul de atac, indicindu-i o partida, care se desfasura intr-un alt colt al compartimentului si pe care nu o urmarise foarte atent.
"- Acolo negru e in fata cu vreo 30 de puncte."
Si de asta data avea dreptate. Ma pusese deja serios pe ginduri .... asa ca atunci cind am ajuns la destinatie l-am rugat pe Bogzi sa mi-l dea mie in camera pe Costel. Oricum, nu-mi gasisem coleg de camera; de fapt, dupa ce Mihai Bisca s-a lasat de fumat mi-a fost foarte greu sa-mi mai gasesc un coleg de camera in deplasarile noastre, deoarece sint foarte putini fumatori printre noi. Nu stiu ce-o fi in capul oamenilor astia de se lasa de fumat sau ... si mai rau ... sint unii care nici macar nu se apuca vreodata !

In camera l-am luat repede:
"- Facem o partida ?"
"- Hai."
"- Pune atunci 9 pietre handicap !"
"- Pai de ce ? Mai bine iti dau eu tie handicap ..." - imi raspunde cu trufie Costel
Facuse greseala de a nu ma intreba ce rang am si aveam de gind sa profit de pe urma asta.
"- Bine, cite sa pun ?"
"- 6 pietre" - imi raspunde hotarit
Nu ma deranjeaza sa primesc handicap chiar in fata unuia caruia ar trebui sa-i dau eu lui cel putin tot pe atitea pietre; cred ca este o buna lectie pentru el si pe de alta parte, pe mine ma interesa acum sa-l vad ce stie. Mi-am pus 6 pietre si am inceput sa jucam.

Era cu mult mai mult decit ma asteptasem din partea lui. Nu ca ar fi jucat "bine" ... dar oricum, pentru experienta pe care-mi spusese ca o are, juca remarcabil si destul de repede.
Eu jucam cu blindete. Nu ma interesa sa-l spulber de pe tabla ci mai de graba sa am material pentru analiza care banuiam ca o sa urmeze, in care sa-i pot arata cum se poate cistiga o partida la 6 pietre handicap fara cel mai mic efort.

Dupa mai putin de o ora, cind partida era in toi, sintem intrerupti de soneria telefonului. Era tatal lui Costel care vorbise cu Bogzi si aflase camera unde fusesem cazati. Au vorbit ei putin, dupa care Dl. Avram i-a cerut sa ma dea pe mine la telefon ca sa vada, ca orice tata grijuliu, cu cine-i sta baiatul in camera.
"- Ce virsta aveti ?" - ma intreaba
"- 40 de ani."
"- Si ce tarie la Go ?
"- 4 dan"
"- Cum va numiti ?"
"- Radu Baciu"

Il vedeam cu coada ochiului pe Costel. Se ingalbenise la modul cel mai propriu. Intepenise cu ochii larg deschisi si cu o figura care parea - la modul cel mai propriu - marmoreana. Se uita fix la mine.
Am mai schimbat citeva vorbe cu tatal lui si m-am intors la tabla. Costel s-a asezat si el fara a scoate un sunet. In cea mai deplina tacere am inceput din nou sa jucam.
Costel insa nu mai era ... Costel. Juca cele mai mari prostii. Agresivitatea ii disparuse complect si facea boacane una dupa alta. La un moment dat, dupa ce i-am omorit un grup si eram pe cale sa ii atac un altul (unul imens dar nu prea sanatos) ... a abandonat.
Nu ca ar fi avut vreo sansa sa cistige partida ... dar diferenta intre felul in care jucase in prima parte si cel in care o terminase era atit de mare incit as fi putut jura ca am jucat cu doi oameni diferiti. Unul fusese cutezator si increzator in sine, celalalt imi abandonase partida inca din momentul in care aflase ca are un adversar mai tare decit el in fata.
... Sau dupa cum zice proverbul ... "Daca ti-e teama ca o sa pierzi, atunci o sa pierzi cu siguranta !"