Mutarea

Premiere la "Cupa ARCTICA" - 2003 (Dan Cioata, Popicu, Cornel Burzo, Sorin Sora, Petre Oancea si Doru Ilie)

Iarna inca nu se terminase cind Parik si-a definitivat formele de angajare (inceputul lui 1995). In fine, puteam rasufla linistit: eram iarasi in doi si de-acum lucrurile vor merge mai usor (ultimele citeva luni ma cam chinuisera).
Nu renuntasem la ideea de a pleca, dar mai intii voiam sa-l vad bine asezat in scaunul de Secretar.
Parik este un tip despre care nu poti spune nimic rau. Civilizat si cu foarte mult bun simt, este genul de om care iti cucereste imediat simpatia. Pe de alta parte, cind il auzi vorbind despre Go, iti dai seama cit se poate de clar de pasiunea imensa pe care o are pentru acest joc. Sint convins ca, daca ar fi putut cistiga din Go asa cum cistiga jucind Sah, l-ar fi abandonat de mult pe cel din urma ... (chiar daca in Sah ajunsese la performante remarcabile). Daca m-ar intreba cineva care este cel mai pasionat jucator pe care l-am cunoscut in viata mea, si s-ar astepta sa-i pomenesc numai pe cei care au abandonat totul pentru a se dedica acestui joc (Catalin Taranu, Popicu sau Mirel Florescu ...) atunci probabil ca s-ar mira cind il voi alatura acestora pe Parik Stefanov.

Exact in perioada aia s-a schimbat si sediul federatiei. Pina atunci functionasem intr-un birou micut undeva pe linga stadionul Lia Manoliu; ne-au mutat in buricul Bucurestiului, pe Calea Victoriei - chiar linga magazinul Muzica.
Cu aceasta ocazie am reusit sa scapam de maldarul de carti care ocupau aproape jumatate din suprafata vechiului birou si pe care le capatasem de la REECOP. Nu avusesem unde sa le punem iar cei de la Complexul Sportiv nu catadicsisera timp de doi ani sa ne dea un spatiu in magaziile lor. Acum gasisera un loc unde sa le tinem, tot in Compexul Sportiv.  

Cu cartile astea era o poveste mai veche. REECOP-ul se desfiinta si noii patroni voiau sa scape de toate lucrurile inutile pe care le aveau depozitate acolo. Printre acestea era o cantitate mare de carti de Go (toate cele pe care le editasera ei si ramasesera nevindute) si citiva saci cu pietre de Go (dintr-acelea mici de plastic). Ne-au sunat si ni le-au oferit la un pret de nimic (s-au gindit sa ne faca si noua un bine, in loc de a le arunca la foc). Le-am cumparat pe toate la un pret global. Nimeni nu s-a straduit sa le numere deoarece erau prea multe iar la pretul ala, nu merita efortul.
Cit despre piese, pe astea ni le-au dat pe gratis: tot ce urmareau era sa-si goleasca magaziile.

Am facut imediat platile dar am aminat aproape un an ridicarea tuturor acestor materiale pentru ca pur si simplu nu aveam unde sa le depozitam. Pina la urma, cind nu mai puteau efectiv sa le tina, le-am luat si in disperare de cauza, le-am pus sub forma unui maldar imens intrun colt al biroului nostru. Piesele nici nu le-am luat pe toate ca nu mai incapeau nicaieri.
Impartisem cu larghete in toata tara atit carti cit si piese ... dar mormanul acela nu scazuse aproape deloc. Acum in fine, dupa doi ani, cei din Complexul Sportiv gasisera un spatiu in magaziile lor (ca doar nu era sa le caram pe toate in Calea Victoriei, nu-i asa ?).

In noul sediu nu mai eram insa singuri. In aceasi incapere fusesera mutate si Federatia de Scrabble si cea de Bridge; camera era insa suficient de mare incit sa putem sta comod impreuna. Pasamite ... Mironov nu renuntase la ideea de a ne uni si incerca probabil sa ne "apropie", in felul asta.