Măiestria minții - GO, un joc, un sport, o artă...

Măiestria minții
GO, un joc, un sport, o artă...
Text: Iulian Andi Bogaciev, instructor de GO
– decembrie 2011 - februarie 2012
Web:www.club3art.ro

(I) Despre GO
Joaca este una dintre cele mai importante activități ale oamenilor, din cele mai vechi timpuri până în prezent. Mărturie stau scene pictate pe vase de lut, obiecte folosite la jocuri, înscrisuri care pomenesc de această preocupare a înaintașilor noștri. Unul dintre cele mai vechi jocuri cunoscute în lume este GO, denumit Igo în Japonia, Wei-qi în China sau Baduk în Coreea. Apărut în China antică cu patru milenii în urmă, s-a păstrat aproape neschimbat până în zilele noastre. Legenda spune că GO-ul a fost inventat pe vremea împăratului chinez Yao (2337-2258 IC) care era dezamăgit de lipsa de istețime a fiului său. Astfel, acesta i-a cerut consilierului Shun să creeze un joc de gândire care să îi dezvolte băiatului său capacitatea de concentrare și să îl învețe tactica și strategia atât de necesare în rolul important de viitor împărat. Jocul s-a răspândit în Japonia (in jurul anului 800 DC), în Coreea și Taiwan probabil în aceeași perioadă, iar în ultimul secol a cucerit și lumea occidentală. Frumusețea, atractivitatea și complexitatea GO-ului au rămas neștirbite de-a lungul mileniilor, dar interesul pentru practicarea lui a luat un nou avânt, grație popularizării de care se bucură prin internet și a canale lor de televiziune consacrate acestuia, tinerii fiind atrași să descopere tainele acestui joc și datorita unui anime japonez de mare succes: „Hikaru no GO”. În zilele noastre, valențele educative ale jocului de GO au fost redescoperite de oamenii de afaceri asiatici, principiile lui strategice și tactice stând la baza multor afaceri din economiile pline de succes ale Japoniei, Chinei și Coreei de sud.
[Coperta cărții „GO - An Asian Paradigm for Business Strategy” de Miura Yasuyuki]
Ce este GO-ul?
Este un joc prin excelență logic, un joc de tactică și strategie captivant, ce poate fi jucat de oricine, cu reguli destul de simple care pot fi învățate în câteva minute. Adversarii încearcă fiecare să câștige partida grație mutărilor pe care le pun pe tablă, mutări care materializează planurile fiecăruia dintre ei. Cu toată simplitatea regulilor, o partidă de GO poate avea o complexitate nebănuită. Se spune ca din cele mai vechi timpuri și până acum, niciodată vreo partidă nu a semănat cu alta. Poveștile spun că posibilitatea combinațiilor dintr-o partidă de GO este mai mare decât numărul stelelor din univers... Acest lucru face ca GO-ul să fie la fel de atractiv pentru un începător ca și pentru maeștrii care îl joacă de o viață.
Cum se joacă?
GO-ul se joacă între doi adversari având fiecare cate un set de piese (Goishi) a cărui culoare (alb sau negru) se stabilește, de obicei, prin tragere la sorți. Jucătorii, așezați față în față, plasează alternativ cate o piesă pe intersecțiile unei table (Goban) cu un caroiaj de 19 pe 19 linii. Piesele odată puse, nu se mai mută. Scopul jocului este încercuirea cu piesele proprii a unor zone cât mai mari de pe tablă și, eventual, a capturării unui număr cât mai mare de pietre adverse. Câștigătorul este declarat cel care reușește să încercuiască zone din tablă care, însumate, să fie mai mari decât cele ale adversarului.
Strategia
Este important să pornim de la bun început cu ideea că GO-ul este un joc de construcție. Spre deosebire de un alt joc grozav, șahul - jocul regilor - unde la începutul jocului exista doua armate care apoi se distrug pe parcurs, în GO este doar o suprafață goală pe care trebuie să construiești, mai bine, mai repede, mai eficient decât adversarul tău, care face tot posibilul să-ți dejoace planurile. Întrucât scopul principal al jocului este să încercuiești zone de tablă cât mai mari, de obicei primele mutări ala jucătorilor încearcă să „schițeze” zonele de tablă pe care vor să le influențeze. Piesele sunt plasate de obicei în colțuri (acolo unde cu piese puține poți îngrădi o zonă mai mare), apoi pe laturi (pentru a consolida colțurile), iar în final spre centru (pentru că având o „bază” drept sprijin, să urce spre centrul tablei). [Dia. 1 - Eficienţa pieselor: 8 pietre împrejmuiesc 15 puncte în colț, 8 puncte pe latură și 4 puncte în centru; cifrele indică ordinea așezării pieselor pe tablă]
Pe măsură ce piesele de pe tablă se înmulțesc, ele ajung să intre în contact, ajungându-se la lupte „corp la corp”.
Tactica
În momentul în care piesele se ating, începe și faza tactică a jocului, folosindu-se manevre și mutări prin care fiecare jucător încearcă în continuare să capete un avantaj cât mai mare față de adversar. Din acest moment există și șansa capturării pieselor adverse, aceasta făcându-se prin încercuirea lor completă și ridicarea lor de pe tablă. Pentru un privitor avizat, jocul devine la fel de captivant ca un film de acțiune: două tabere încearcă să domine o zonă neexplorată, se stabilesc baze, se consolidează cuceriri, se fac incursiuni spre zonele controlate de adversar, se infiltrează spioni, se duc lupte de gherilă, se invadează teritoriile inamice, se creează ambuscade, se capturează prizonieri, se fac sacrificii calculate...
Hotărârile care trebuie luate rapid, uneori sub presiunea timpului, duc spre victoria sau înfrângerea de pe tabla. O luptă a minții în care câștigătorul reușește uneori o victorie la limită, dar cu atât mai prețioasă. Un principiu esențial al vieții și al GO-ului, pe care învățăm să-l aplicăm în joc, este cel al echilibrului: nu poți câștiga într-un loc fără să pierzi în altă parte, nu poți cere fără să oferi, în orice alegere există avantaje și dezavantaje. Important este însă, ca în final, să fii în avantaj. Atunci ești câștigător.
De ce să jucăm GO ?
• In primul rând pentru același motiv pentru care jucăm orice alt joc: pentru a ne distra. Apoi pentru plăcerea competiției, pentru verificarea unor abilități, sau pentru socializare. Pentru a afla câte ceva despre noi și despre alții. Jocul reflectă instantaneu capacitatea fiecăruia de a menține un echilibru între atac și apărare, adaptabilitatea în situațiile nou ivite, acuratețea și profunzimea analizei, descoperirea punctelor tari și a slăbiciunilor adversarului, cât și pe cele proprii.
• Capacitatea GO-ului de a scoate la iveală anumite laturi ale personalității este uimitoare. Unii sunt mai repeziți și își doresc totul, alții sunt prea prudenți și evită riscurile; unii sunt profunzi și analitici, alții au idei prea fanteziste, nerealiste... Totul se observă rapid în joc ajutându-ne să ne corectăm personalitatea și felul de a fi, să devenim mai echilibrați.
• Gândirea strategică din timpul unui joc, folosește principii universale, care au aplicabilitate în aproape orice domeniu din viață. Cu timpul apare, în mod natural, o atitudine mai analitică care conferă forță imaginației și inițiativei de care avem nevoie atât pe tabla de joc cât și în multe situații din viața noastră
STRATEGIE
Tabla este goală. Totul depinde de noi...
Cum spuneam, GO-ul este un joc de construcție, de dezvoltare, al dialogului, al echilibrului, un joc în care regăsim la fiecare mutare principii pe care le aplicăm și în viața noastră de zi cu zi. Fiecare mutare de pe tablă are o intenție clară, argumentată, logică, care continuă un plan. Fiecare piatră este ca o declarație, „comunică” o intenție, ca și cum ar vorbi...
Prima mutare, politicos, în colțul din dreapta sus
În orice domeniu am începe să ne implicam cu speranța unor rezultate, trebuie să ne clarificăm scopul, apoi să stabilim un plan, iar in final să acționăm în modul în care credem că ne va aduce cele mai bune rezultate. Când am pus prima piesă, piatra noastră parcă ar spune: Eu îmi doresc această zonă ! ○1
Principiul eficienței ne învață deja că o mutare de început are șanse mai bune de dezvoltare în colț. De ce? Deoarece piatra se „sprijină” pe cele două laturi pentru a stabili mai repede o bază. O mutare singură pe latură, primește sprijin doar de la o latură. Mutările avântate spre centrul tablei, trebuie să se descurce singure (majoritatea copiilor primesc ajutor la început de la cei doi părinți ai lor și îi ajută să se dezvolte cu un efort minim).
Adversarul pune și el o piatră pe tablă, de obicei într-o zonă cât mai liberă...
Ei, dar trăim într-o comunitate și nu acționăm imaginându-ne că suntem singuri pe o insulă pustie și totul este doar al nostru! În jurul nostru sunt și alții care au poate aceleași aspirații, care își doresc aceeași școală, aceeași facultate și prin urmare vor lupta pentru un țel asemănător: - Și pe mine mă interesează aceasta zonă, spune mutarea lor... ○2
Uite așa apare, încet dar sigur, concurența...
Apoi negrul ocupă un al treilea colț liber, iar albul pe ultimul
Dacă vrem să avem șanse minime în societate nu ne vom opri cu învățatul după ce am terminat clasa I: - Ei bine îmi continui drumul... pare la fel de ușor... ○3
„Colegul” - adică adversarul - va fi și el prezent când se strigă catalogul: - Hop și eu ! ○4
Sunt primii pași, si deocamdată este loc pentru amândoi...
Încercăm să ne stabilim zona pe care o dorim...
Poate în clasa a V-a apar și primele zone de interes, să zicem uman sau real: - Mie îmi plac domeniile acestea...
Încercăm să ne stabilim materiile care ne plac, să creăm o oarecare legătură între ele. ○5
În majoritatea cazurilor cei cărora le place matematica, le place și fizica, informatica...cei care au afinități către materii „umaniste” se concentrează studiindu-le mai mult pe acestea.
Dar ce se întâmplă când cineva vizează o zonă, în care credeam că noi suntem vioara întâi ? ○6
[Dia. 2 - cifrele indică ordinea așezării pieselor pe tablă]

TACTICA [Fragmente din „Manual de GO” de Mirel Florescu- 6 dan, președinte al Federației Române de GO]
1. Ce înseamnă „libertăți” ?
Să învățăm câteva lucruri despre piesele jucate. O piesă așezată oriunde pe tablă, are în jurul ei unul sau mai multe puncte libere cu care este legată prin liniile tablei.
- dia.1 - Piesa neagră X este legată printr-o liniuță de punctele A, B, C și D, puncte care nu sunt ocupate. Acestea se numesc „libertăți”. Așadar, această piesă are 4 libertăți. Aceeași piesă are pe latură trei libertăți, iar pe colț doar două. Dacă între două piese (YZ) există o linie de legătură, atunci, ele se numesc „piese legate” sau „grup de piese” și libertățile se cumulează (se adună) și pot avea cel mult 6 libertăți.
2. Cum capturăm piese?
În jocul de GO scopul este să încercuim cât mai mult din spațiul de pe tablă. Dar ce se întâmplă atunci când încercuim piese adverse sau piesele noastre sunt încercuite de adversar?
- dia. 2 - Piesa albă are doar o libertate. Ea se afla în „ ATARI”.
- dia. 3 - Dacă negrul aşează o piesă chiar acolo, ocupând și ultima libertate a albului, atunci piesa albă este capturată, se ridică de pe tablă și se aşează într-un recipient separat, devenind astfel prizonierul negrului.
3. Cum salvăm piesele în pericol?
Varianta 1: Piesele aflate în ATARI pot fi capturate. Cum poate fi evitată captura?
Ei bine, putem salva un grup în pericol dacă facem o “extensie” și câștigăm noi libertăți. În limba japoneză, extensia se numește „NOBI”. Exemplu:
- dia. 4 a - În poziția de dedesubt, negrul poate face NOBI jucând la A,
- dia. 4b - Câștigă în felul acesta 3 libertăți și evită captura.
Varianta 2: Prin captura unei piese adverse sau a unui grup advers, situate în imediata vecinătate a pieselor proprii.
- dia. 5a - Negrul nu poate face NOBI pentru a se salva dar albul are, la rândul lui, o piesă în ATARI.
- dia. 5b - Dacă negrul capturează acea piesă, scapă din ATARI și nu mai poate fi capturat.

(II) Istorie și tradiție
[Image of a painting titled "Zhong Kui and Ghost Playing Wei-Qi" by the contemporary Chinese artist Fan Zeng.]
GO-ul, o artă străveche
În China antică, Wei-qi (GO în chineză) era una dintre cele patru arte pe care o persoană nobilă și cultă era obligată să le învețe din fragedă copilărie: de qin (muzică), qi (go), shu (caligrafie) si hua (pictură). Un studiu recent de literatură comparată certifică vechile relații dintre wei-chi și wen (literatură), yi (arte) și teoria artelor și literaturii în tradiția chineză.
Cartea este o dizertație filosofică care ne explică, în primul capitol, cum wei-chi, cunoscut ca o activitate competițională, a fost acceptat în China antică în sistemul artelor. În capitolele următoare se urmărește motivația care a determinat ca acest joc să se întoarcă pe „câmpul de luptă”.
GO pe un câmp de luptă?
Toate sporturile sunt bune: ne dezvoltă, ne ajută corpul și mintea. Dar unele, precum artele marțiale, sunt mai complexe și ne obligă să ne dezvoltăm pe mai multe planuri: ai nevoie de forță și de viteză în execuție, de flexibilitate a corpului și de explozie musculară, de strategie în lupta cu adversarul, dar și de o tehnică bine executată, de rezistență și de concentrare, de reacții fizice și mentale rapide...
Păstrând o paralelă, cam de asta ai nevoie și în GO, însă doar la nivelul minții. De aceea, în vechea Japonie, tinerii samurai care primeau o sabie - tradiția spune că sabia era primită doar pe câmpul de luptă - o puteau primi în timpurile de pace fiind așezați pe o tablă de GO. Prețuirea calităților pe care jocul le dezvolta era atât de mare, încât soarta unor bătălii sau regate era decisă printr-o partidă de GO, întrucât comandanții erau strategi care aplicau în război principiile învățate în joc.
Wei-chi - GO - Baduk
În miile de ani în care înțelepții Chinei „au șlefuit” piesele de joc, s-au adunat pe lângă manuscrisele dedicate acestui joc și mărturii despre jucătorii puternici ai vremurilor trecute.
Într-un uriaș imperiu, cu o cultură milenară ce prețuia artele și în aceeași măsură războaiele, wei-chi era un element ce simboliza comuniunea acestor două preocupări constante ale vremii, iar maeștrii acestui joc erau foarte prețuiți.
Filosofia Dao-istă, ce avea ca esență dezvoltarea prin mișcarea continuă obținută de lupta eternă a contrariilor - Yin și Yang -, își găsea în acest joc o desăvârșire mentală. O seamă de maeștrii din vechime au lăsat partide și înscrisuri memorabile: Quo Bai Ling, Zhou Lang You, Fan Xi Ping, Shi Xiang Xia. Huang Long Shi (1662-1723) a fost considerat de unii cel mai bun jucător chinez al vremurilor trecute, sau chiar cel mai bun jucător din toate vremurile.
Go Seigen spunea că Huang Longshi, dacă ar fi trăit astăzi, ar fi avut o tărie de joc de 13 dan!
În Japonia jocul s-a împământenit sub denumirea de GO (sau Igo) și a căpătat noi valențe de măiestrie. Japonezii au devenit până spre perioada anilor 1900 cei mai puternici jucători ai vremii. Au fondat mai multe școli, cea mai puternică fiind școala Honinbo apărută în 1612. În perioada Edo, mulți dintre șefii acestei școli au fost învestiți cu titulatura de Meijin (cel mai puternic jucător), având astfel și marea onoare de a fi tutorele împăratului. Au rămas posterității nume sonore precum: Honinbo Dosaku, Honinbo Jowa, Honinbo Shuwa, Honinbo Shuei. Honinbo Shusaku (1829-1862) a fost un jucător strălucit, dar boala de plămâni l-a răpus de tânăr. Go Seigen (1914-2014) este considerat de mulți cel mai bun jucător al secolului XX, devenind o legendă vie a jocului de GO. El a dominat scena între 1930 și 1961, iar stilul său a adus o mare contribuție la dezvoltarea jocului modern.
Din Coreea ni s-au păstrat puține mărturii despre nume ilustre din trecut, dar în zilele noastre jucătorii coreeni sunt mereu candidați la primele locuri din marile concursuri.
De pe vremuri, în Japonia, piesele albe sunt făcute din scoică 1 iar cele negre din ardezie 2 . Ele erau create manual, folosindu-se această unealtă tradițională 3 . Cel care lucra piesele făcea adevărate opere de artă, fiind extrem de importante toate detaliile unei piese: curbura, muchia, șlefuirea 4 . GO-ul era denumit și „Shu-dan” ceea ce literar înseamnă „dialogul mâini- lor”.
Artistul şi piesele de joc interacționau de-a lungul acestui proces manufacturial ce dura luni de zile. Liniile de pe goban (tabla de joc) erau imprimate cu o lamă de katana 5 (sabie de samurai) iar apoi erau impregnate cu tuș.
În GO forța de joc a unei persoane este stabilită în competiție cu cei care au un rang bine stabilit. În GO există trei categorii de jucători: începători (cu ranguri de la 20 kyu urcând spre 1 kyu), puternici (intre 1-7 dan amator) și profesioniști (intre 1-9 dan profesionist).
În China există o uriașă tablă de GO în care piesele sunt... oameni. Adversarii urcă într-un foișor deasupra porții, iar mutările sunt comunicate celor de jos. Spectatorii asistă cu mult interes la aceste partide speciale care sunt de obicei jucate de marii campioni.
Din antica filosofie a GO-ului...
„Când ai învățat cum să capturezi. ești un soldat pe tabla de go. Când ai învățat cum să calculezi, începi să devii un om de afaceri.
Cunoașterea formelor și a tesuji-urilor (mișcări deștepte) te transformă în inginer, cunoscător al problemelor structurale în construirea grupurilor. Dar prin măiestria sabaki-ului, devii un alchimist, care reușește să transforme natura fundamentală a unei poziții.”
(Sabaki este o manevră care definește transformarea unei situații defavorabile, de atacat, într-o situație favorabilă, de avantaj asupra atacatorului)